confesiune

îmi strâng la piept mâinile

goale de sânge

cum o moartea își strânge pe rând eroii

căzuți de atâta viață

așa cum  se întâmplă uneori

când dorm

prea mult

mă gândesc că aș putea

să-ți prind din zbor cuvintele

dinainte ca ele

să fie, să fie.

***

chiar dacă capul meu e mai greu decât întunericul

inundat pe tâmple

tot

visez la

visul că luna nu are

nici măcar un ochi.

deși  vede mai multe decât toți ochii

oamenilor

la un loc.

***

când legile lumești vor fi la fel de absurde

cu același zbor condamnat

cum ar fi să găsim dimineața goală

ascunsă pe fundul unei cești

aș vrea doar atunci

te rog,

doar atunci

să țipăm până ne

consumăm respirația caldă

iar sunetul nostru să nu ne ajungă decât când vom

căpăta forma apei.